Infractorii cibernetici

Agenţiile mici de marketing trebuie să înţeleagă că, atunci când obţin acces la diferite informaţii ce fac obiectul proprietăţii intelectuale aparţinând unei mari companii, se expun atacurilor cu ţintă predefinită ale infractorilor cibernetici, agenţiile reprezentând pentru aceştia „veriga slabă” a securităţii informaţiilor respective. De obicei, marile corporaţii fac tot posibilul pentru a-şi securiza datele la nivel intern, însă aceleaşi măsuri stricte nu sunt adoptate şi de alţi parteneri sau colaboratori. Potrivit unui studiu efectuat în anul 2012 de către Poneman Institute , furnizorii terţi sunt responsabili pentru 19% dintre cazurile de scurgeri de informaţii. Astfel, se observă o tendinţă a infractorilor cibernetici de a ataca agenţii externe care au acces la informaţiile importante ale clientului.

Câștigarea de noi clienţi și a încrederii marilor corporaţii

Agenţiile independente de marketing, de consultanţă în comunicare şi firmele de design grafic reprezintă un segment de business în proces de dezvoltare rapidă şi pe bună dreptate. Conţinutul foarte bun de marketing, adesea chiar premiat, poate veni fie de la o agenţie cu 10 angajaţi fie de la de o companie multinaţională, deoarece ideile bune nu ţin cont de dimensiunea echipei. De fapt, mii de specialişti în marketing au părăsit agenţiile mai mari pentru a-şi deschide propriile firme de consultanţă, oferindu-le clienţilor proprii beneficiile anilor de expertiză în domeniu, pentru numai o parte din costurile pe care le presupun „marile agenţii”.

Când o firmă mică de consultanţă semnează un contract cu un client mare, entuziasmul de a veni cu pitch-ul câştigător se transformă în provocarea de a livra ceea ce a fost promis. În cel mai scurt timp, aceste agenţii mici au acces la cele mai importante informaţii de business ale noului client – date despre produs, poziţionarea competitivă, strategiile de vânzări şi planurile pentru produsele nelansate ale clienţilor. Astfel, clientul respectiv are încredere în abilitatea agenţiei de a păstra confidenţialitatea proprietăţii lor intelectuale. Un singur incident de securitate  este suficient pentru a strica relaţia cu clientul şi a pune în pericol viitorul agenţiei.

Cum devine vulnerabilă o agenţie de marketing de mici dimensiuni ?

Potrivit raportului 2013 Verizon Data Breach Investigations, 20% dintre intruziunile în reţea s-au desfăşurat prin intermediul firmelor de servicii . Acest procent se datorează faptului că furnizorii de servicii de marketing şi de comunicare la început de drum reprezintă o ţintă atrăgătoare pentru infractorii cibernetici. Pentru companiile în care colaborarea şi creativitatea reprezintă activităţi-cheie, pot exista breşe de securitate care trebuie reparate.

Foarte mobili, foarte conectaţi – Orice specialist în comunicare care lucrează pentru un client înţelege importanţa necesităţii de a putea fi contactat în orice moment. Studiul North American NSBA 2013 Small Business Technology  a descoperit că, pe lângă faptul că utilizarea de laptopuri, tablete şi smartphone-uri a crescut foarte mult în ultimii ani, 60% dintre firme permit angajaţilor să scoată din companie dispozitivele pe care lucrează. Astfel, multe informaţii ajung să părăsească biroul prin intermediul dispozitivelor mobile care, de obicei, nu sunt dotate cu un software de securitate şi pot fi foarte uşor furate sau pierdute.

  • Ce este de făcut? Să vă asiguraţi că toate dispozitivele mobile, inclusiv cele deţinute de angajaţi, care pot fi folosite pentru a accesa datele companiei, sunt echipate cu un software de securitate care nu doar protejează împotriva infecţiilor malware, ci ajută şi la recuperarea dispozitivelor pierdute şi la ştergerea informaţiilor delicate de pe acestea.

Folosirea tot mai frecventă a reţelelor sociale – În general, micile companii au adoptat foarte rapid folosirea reţelelor sociale. Potrivit NSBA, numai 27% dintre micile companii nu sunt deloc prezente în social media, scăzând de la 53%, în urmă cu trei ani. Însă, reţelele sociale reprezintă un vector foarte important pentru atacurile cibernetice, inclusiv tentativele de phishing cu ţintă predefinită, care utilizează link-uri sau aplicaţii malware. Chiar şi într-o organizaţie cu angajaţi informaţi şi prudenţi, un singur click greşit poate deschide uşa unui malware care fură informaţii.

  • Ce este de făcut? Pentru a ajuta angajaţii să evite conţinutul sau website-urile cu caracter maliţios care par a fi legitime, folosiţi un software de securitate care monitorizează reputaţia hyperlink-urilor şi a website-urilor, şi care va alerta utilizatorii cu privire la posibilele înşelătorii.

Reguli IT lejere – Un specialist în marketing care îşi deschide o firmă de consultanţă are multe cunoştinţe cu privire la strategiile de marketing, dar probabil ştie puţine lucruri despre menţinerea securităţii unei infrastructuri IT. Însă, potrivit NSBA, 40% dintre proprietarii de companii mici îşi administrează singuri serviciile de IT. Pe măsură ce aceştia sunt concentraţi asupra câştigării pitch-urilor şi a noilor angajaţi, ei acordă foarte puţină atenţie problemelor de securitate IT.

  • Ce este de făcut? Găsiţi o soluţie de securitate care oferă protecţie fără complexităţile legate de instalare şi administrare. Mai mult decât atât, căutaţi o soluţie de securitate care vă permite să urmăriţi de pe un singur computer securitatea tuturor PC-urilor din reţea.

În concluzie, cea mai bună protecţie împotriva furtului de informaţii delicate este criptarea datelor. Deşi sună complicat, criptarea nu este un instrument complex, menit numai pentru marile companii. Criptând informaţiile de business ale clienţilor, alături de propriile date financiare şi alte informaţii importante, vă puteţi asigura că informaţiile sunt protejate de tentativele de furt sau de pierderea accidentală a acestora.

O stategie de marketing poate fi construită fie în jurul mesei de şedinţe, fie în jurul unei mese de cafea, dar tot ce contează e nivelul de creativitate al oamenilor aşezaţi la acea masă. Pe măsură ce o astfel de agenţie se dezvoltă, niciun incident de securitate ce poate fi prevenit nu ar trebui să pună în pericol nivelul de încredere al clienţilor.

Sursa foto: www.ekekeee.com
Sursa articolului: www.kaspersky.ro