Nintendo cade victimă hackerilor

Articol postat de:

images_1316081534

Un server din SUA al Nintendo a fost atacat de hackeri, insa nu au fost compromise informatii ale companiei sau legate de clienti, acesta fiind pentru prima data cand gigantul nipon din domeniul jocurilor devine o tinta intr-o campanie globala de atacuri informatice, care au vizat si Sony.

Incidentul in care este implicata compania Nintendo este minor comparativ cu atacurile asupra retelei PlayStation Network si altor servicii ale rivalului Sony, potrivit cotidianului Wall Street Journal.

Incepand din aprilie, au fost compromise datele a peste 100 de milioane de clienti ai Sony.

Atacul asupra Nintendo nu a accesat nicio informatie sensibila si nu a generat probleme pentru operatiuni sau clienti, a anuntat compania.

Totusi, incidentul desfasurat la o alta companie importanta din domeniul jocurilor ridica semne de intrebare daca un serviciu online poate fi complet protejat de eventuale atacuri, noteaza publicatia.

Un grup de hackeri, denumit Lulzsec, care a afirmat anterior ca a spart unele site-uri Sony si a furat date despre clienti, a postat pe internet informatii provenind de pe un server Nintendo.

Atacul vine in contextul lansarii de catre companie a unui nou serviciu online, Nintendo e-Shop, prin care utilizatorii vor putea cumpara si descarca jocuri.

Sursa: ZF.ro