Percheziții în cazul unor infracţiunilor prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice

Articol postat de:

DIICOT

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, Bacău, Bucureşti, Craiova, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, au efectuat în data de 17 ianuarie 2014, un număr de 28 de percheziţii domiciliare, pe raza mai multor judeţe, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în săvârşirea infracţiunilor prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că numiţii B.A, C.V.R şi D.I.F , în perioada 2012 – 2013, au constituit un grup infracţional organizat, structurat pe mai multe paliere, la care au aderat pe parcursul anilor 2012, respectiv 2013, peste 11 persoane, în scopul săvârşirii de infracţiuni prin falsificarea cardurilor bancare şi efectuarea de retrageri neautorizate în scopul obţinerii unor însemnate profituri materiale, în special din ţări ale comunităţii europene dar şi din afara Europei.

S-a stabilit faptul că B. A, în calitate de coordonator şi finanţator al grupării, a recrutat mai multe persoane apropiate, din localitatea sa de domiciliu, pe care le controla în mod direct şi care, în cazul în care nu executau comenzile „liderului”, puteau fi supuse unor violenţe în mod direct sau erau ameninţate cu violenţe asupra membrilor familiilor lor, care erau cunoscute în mod de lider.

Numitul C.V.R asigura transmiterea dispoziţiilor către palierele inferioare păstrând legătura permanentă între lider şi executanţi dar se implica şi în activitatea de racolare a altor persoane în scopul atragerii acestora în activitatea infracţională.

Referitor la numitul D.I.F, există suspiciunea rezonabilă că asigura atât necesarul tehnic de echipamente cât şi atragerea altor parteneri sau executanţi în activitatea infracţională cu cărţi de credit fraudate, având în mod real posibilitatea aceasta datorită multiplelor relaţii pe care le dezvoltase în acest mediu infracţional.

Parte din echipamentele destinate accesării sistemelor informatice şi falsificării instrumentelor de plată electronică erau procurate de către membrii grupării din străinătate, de ex. Honk Kong.

Ulterior aceste dispozitive erau montate şi folosite pentru realizarea operaţiunilor de skimming, la diverse ATM-uri în ţări din Europa (Germania, Ungaria, Spania, Franţa).

La sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Braşov urmează să fie aduse în vederea audierii peste 20 de persoane.

În cauză s-a cooperat cu autorităţi judiciare şi poliţieneşti din Germania, Spania şi Franţa.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii, Direcţia Operaţiuni Speciale şi Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov şi al S.I.P.I – Braşov.

Menţionăm că persoanele cercetate în prezenta cauză beneficiază de garanţia legală şi constituţională a prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa foto: arq.ro
Sursa articolului: DIICOT