SUA acuză China de spionaj cibernetic

Articol postat de:

Untitled

Oficialii americani au acuzat cinci ofițeri chinezi de spionaj cibernetic asupra companiilor majore americane.

Este prima dată când reprezentanții unui guvern străin sunt acuzați de spionaj cibernetic. Potrivit autorităților, hackerii chinezi au penetrat industriile nucleare, solare și metalurgice pentru a fura secrete și să ofere companiilor controlate de guvern un avantaj nedrept față de competitorii americani, scrie NY Post.

,, Presupusele spargeri par să fi fost realizate pentru avantajul companiilor deținute de stat și alte interese ale Chinei, în detrimentul  afacerilor din Statele Unite. Aceasta este o tactică pe care guvernul american o denunță categoric”, a spus Eric Holder,  procurorul general al Statelor Unite.

Printre companiile penetrate de hackeri se numără Alcoa World Alumina, Westinghouse Electric Co., US Steel Corp sau United Steelworkers Union. Indivizii acuzați sunt Wang Dong, Sun Kailiang, Wen Xinyu, Huang Zhenyu și Gu Chunhui, toți fiind ofițeri ai Armatei Republicii Populare Chineze, au spus autoritățile. Aceștia au pătruns în companiile americane din 2006 până în acest an, atunci când companiile colaborau cu întreprinderi din China.

În multe cazuri, acuzații au trimis email-uri spear phishing angajaților companiilor, în care era introdus malware care permitea spionilor să preia date confidențiale. Aceștia au putut intercepta și comunicațiile interne care dezvăluiau planurile strategice și vulnerabilitățile entităților americane, susțin autoritățile.

Sursa foto: epochtimes-romania.com
Sursa articolului: www.securityportal.ro



Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>