Despre platformă

Platforma criminalitatea-informatica.ro reprezintă canalul oficial al Asociației Române pentru Asigurarea Securității Informației (ARASEC) pentru combaterea criminalității informatice, fiind dezvoltată în cadrul proiectului Protejarea sistemelor informatice împotriva fenomenului de criminalitate informatică, coordonat de Ioan-Cosmin MIHAI.

Platforma se adresează specialiștilor din domeniul investigării criminalității informatice și utilizatorilor interesați să-și îmbunătățească cunoștințele în acest domeniu, oferind informații legate de:

  • ultimele atacuri cibernetice;
  • cărți și studii relevante din domeniu;
  • reviste științifice;
  • aplicații folosite în investigarea criminalității informatice;
  • principalele evenimente din domeniile securității și criminalității informatice.

Platforma criminalitatea-informatica.ro este dezvoltată de Asociația Română pentru Asigurarea Securității Informației (ARASEC), în cadrul campaniei „Combaterea criminalității informatice”.

Asociația Română pentru Asigurarea Securității Informației (ARASEC) este o asociație științifică non-guvernamentală, non-profit, nepartizană politic, cu beneficiu public. Fondată în anul 2012, ARASEC a apărut ca o inițiativă dedicată promovării securității informației.

Scopul Asociației Române pentru Asigurarea Securității Informației este promovarea și susținerea activităților de securizare a informației în concordanță cu normele legale în vigoare, precum și crearea unei comunități în domeniu care să permită schimbul de cunoștințe între specialiștii din mediul instituțional, corporatist și academic din România, comunitate care să adere la următoarele valori:

  • investiția continuă în propria educație;
  • deschiderea către noile metode de securizare a informației;
  • implicarea în combaterea fenomenului de criminalitate informatică;
  • focalizarea pe fapte;
  • preocuparea pentru excelență.

Viziunea asociației este de a promova cercetarea și educația în domeniul securității informației, precum și de a contribui la crearea și difuzarea cunoștințelor și tehnologiei în domeniu. ARASEC are o reprezentare importantă la nivel național, reunind cadre didactice și cercetători din universitățile și instituțiile românești, doctoranzi, masteranzi sau studenți, precum și societăți comerciale din segmentul IT.